Operaţiile oftalmologice vă redau vederea

Una dintre cele mai frecvente întrebări din cadrul unei consultaţii este „Voi orbi?”, indiferent de diagnostic, o infecţie, un viciu de refracţie, o afecţiune oftalmologice degenerativă. Aceasta este teama cea mai mare şi cred că este complet justificată, deoarece văzul este unul dintre cele mai importante simţuri. Însă tehnologia, care a avut un progres fantastic în oftalmologie în ultimii ani, ne permite nu numai să diagnosticăm foarte precis anumite afecţiuni, dar şi să intervenim chirurgical pentru a salva vederea.

Unele dintre cele mai des întâlnite afecţiuni oftalmologice care au o rezolvare chirurgicală simplă sunt viciile de refracţie si cataracta.

Când spunem vicii de refracţie, ne referim la miopie, hipermetropie, astigmatism, presbiopie, anizometropie, adică acele afecţiuni pentru care trebuie să purtaţi ochelari pentru a vedea. Disconfortul pacientului este cu atât mai mare cu cât dioptriile sunt mai mari. În ultimii 30 de ani, chirurgia a evoluat atât de mult încât acum avem posibilitatea de a interveni pe cornee şi de a îi modifica raza de curbură astfel încât să vedeţi bine, fără ochelari, printr-o operaţie cu laser. Aceste intervenţii sunt sigure şi precise şi vă scăpa de ochelari. În funcţie de numărul şi tipul dioptriilor  şi de anumite particularităţi anatomice ale ochiului medicul vă va recomanda una dintre tehnicile existente ca PRK, FemtoLASIK, ReLEx SMILE – ultima este cea mai modernă şi sigură şi poate corecta miopiile mari, de până la -10.

Cataracta apare, în general, după 65 de ani şi înseamnă opacifierea cristalinului – una dintre lentilele ochiului. Printre simptome se numără vedere în ceaţă, oscilaţii de vedere, sensibilitate la lumină şi netratată cataracta duce la pierderea vederii. Cataracta se tratează chirurgical, printr-o intervenţie simplă în cadrul căreia cristalinul opacifiat este înlocuit cu unul artificial. Se realizează prin facoemulsificare, o tehnică operatorie modernă, este o operaţie simplă, durează puţin şi nu presupune spitalizare. Mai mult, cristalinele artificiale ale momentului permit şi corectarea „dioptriilor”, astfel încât, după operaţie, în peste 90% dintre cazuri nu veţi mai avea nevoie de ochelari.

Sunt câteva aspecte de care trebuie să ţineţi cont pentru a vă bucura de ochi sănătoşi şi o vedere bună. Cel mai important este să mergeţi la oftalmolog periodic, ca în orice altă specialitate, şi în oftalmologie, cu caât este descoperită din timp o anumită afecţiune, cu atât cresc şansele unui tratament de succes. Mai este important să aveţi încredere în medicul care vă tratează, să îi urmaţi sfaturile, recomandările şi să apelaţi la el oricând simţiţi ca a intervenit o schimbare în starea de sănătate a ochilor, atât înainte, cât şi după o intervenţie chirurgicală. Orice modificare a modului în care vedeţi reprezintă o alertă pentru a vă prezenta la medic, ca atare acesta este unul dintre acele cazuri în care consultul oftalmologic nu mai trebuie amânat.

Dr. Andrei Filip - medic primar, specialist oftalmolog, clinica Ama Optimex - 2Dr. Andrei Filip

Medic Primar, Specialist Oftalmolog
Doctor în Ştiinţe Medicale 

www.amaoptimex.ro

www.cataracta.ro

Related Posts

Facebook

Get the Facebook Likebox Slider Pro for WordPress