Leziunile ligamentelor colaterale ale genunchiului

Dr. Alin Popescu   medic primar  medicină sportivă www.dralinpopescu.ro

Ligamentele colaterale sunt structuri ale genunchiului lezate frecvent. Afectarea lor presupune exercitarea unei forțe importante, precum o căzătură la schi sau un impact direct la nivelul părții laterale a piciorului. Există două ligamente colaterale, unul de fiecare parte a genunchiului, care limitează mișcările laterale la acest nivel. Ligamentul colateral medial ( LCM ) se află pe partea internă a genunchiului, vecin cu genunchiul alăturat, iar ligamentul colateral lateral ( LCL ) pe partea opusă, în exterior. Ligamentele colaterale, alături de ligamentul încrucișat posterior, nu permit tibiei să se deplaseze posterior pe femur. Ligamentul colateral medial reduce rotația tibiei pe femur. Dacă o forță puternică determină întinderea acestor ligamente, ele se pot rupe. Ruptura poate să apară în regiunea de mijloc sau la oricare dintre capete, acolo unde se fixează la nivelul osului. Dacă impactul este foarte puternic, pot să apară leziuni și la nivelul altor structuri ale genunchiului. Cea mai frecventă combinație este ruptura LCM și cea a ligamentului încrucișat anterior. Rupturile LCM sunt mai frecvente decât cele ale ligamentului lateral, dar o ruptură a LCL are mai mari șanse de a cauza instabilitatea genunchiului. Explicația este dată de faptul că suprafața superioară a tibiei prezintă o depresiune în vecinătatea LCM și este netedă în vecinătatea LCL, favorizând alunecările și generând în consecință instabilitate.

Cauzele leziunilor ligamentelor colaterale. Leziunile la acest nivel apar în timpul desfășurării activităților sportive, precum schiatul sau fotbalul, atunci când mișcarea gambei este forțată spre una dintre cele două părți: medial, spre celălalt genunchi, sau lateral. O lovitură aplicată în porțiunea externă a genunchiului în timp ce talpa este fixată la sol poate genera ruperea LCM. Alunecând pe gheață, piciorul se deplasează spre exterior. Greutatea corpului generează o forță neobișnuită care se transmite spre interiorul genunchiului și poate rupe LCM.

Simptome. O forță suficient de puternică să rupă unul dintre ligamentele colaterale lezează și țesuturile moi din jurul genunchiului, care devin tumefiate sau sângereză. Se poate produce hemoragie și în interiorul articulației. Genunchiul doare mai ales când se lasă greutate pe piciorul în cauză.

Afectarea cronică, pe termen lung, senzația de instabilitate datorată unei leziuni mai vechi a ligamentelor, este o problemă frecvent întâlnită. Dacă ligamentul afectat se vindecă, dar nu în totalitate, un anumit grad de instabilitate va fi resimțit în continuare.

Diagnostic. Examinarea clinică inițială indică de obicei structurile lezate. În anumite cazuri, durerea intensă sau contractura musculară îngreuneză examinarea genunchiului. De aceea, doctorul poate indica o perioadă de repaus cu genunchiul imobilizat în orteză, urmate de o reexaminare în 5-7 zile. Există anumite teste care indică lezarea ligamentelor colaterale. La aplicarea unei forțe de lateralitate de către medic, o mișcare prea mare de-a lungul liniei articulare între tibie și femur indică o leziune a ligamentului colateral. Durerea la nivelul liniei articulare, fără o deplasare laterală semnificativă, poate fi semn al unei leziuni mai ușoare. Radiografia e utilă pentru a exclude orice leziune osoasă. RMN se indică dacă există suspiciunea unor leziuni multiple, inclusiv afectarea ligamentului încrucișat anterior sau menisc.

Tratament. Nechirurgical – Scopul inițial al tratamentului este reducerea durerii și a inflamației. Repausul, medicația antiinflamatorie, un bandaj compresiv aplicat timp de câteva săptămâni în funcție de gravitatea leziunii și eventual utilizarea unor cârje pentru a evita solicitarea membrului afectat, sunt utile acestui scop. Terapia fizicală, constând în gheață, aplicată precoce după momentul accidentării, stimulare electrică și repaus cu piciorul ridicat deasupra nivelului inimii este extrem de utilă în completarea schemei de tratament.

Chirurgical – Persoanele care în ciuda tratamentului aplicat continuă să aibă perioade de instabilitate și tumefacție sau leziunile multiple la nivelul genunchiului necesită tratament chirurgical. Repararea chirurgicală a ligamentului lezat presupune în primul rând o incizie la nivelul pielii. Dacă ligamentul a fost smuls din inserția sa la nivelul osului, va fi reatașat prin suturi puternice sau cu ajutorul unor cârlige speciale numite ancore. Rupturile din zona mijlocie ligamentară se repară prin apropierea și coaserea capetelor. Reconstrucția ligamentară indicată în caz de instabilitate sau tumefiere cronică a genunchiului, constă în întărirea ligamentului afectat sau înlocuirea acestuia cu o grefă de tendon. Când ligamentul este grav afectat și devine imperios necesară înlocuirea lui, se poate apela la două metode: tendonul mușchiului semitendinos propriu sau folosirea de țesut de la un donator.

Recuperarea. Nechirurgicală – leziunile minore se recuperează în 4-6 săptămâni, rupturile moderate în aproximativ 2 luni, iar rupturile severe necesită circa 3 luni pentru vindecare. Dacă simptomele persistă mai mult de 3 luni, bolnavul necesită intervenție chirurgicală. Postchirurgical – pacienții sunt sfătuiți să respecte recomandările în ceea ce privește greutatea care trebuie plasată pe picior în timpul mersului sau în cazul adoptării poziției verticale. Până la șase săptămâni după intervenție, indicația este de a menaja piciorul respectiv. Bicicleta staționară, stretchingul ușor sau presiunea ușoară aplicată la nivelul articulației de către specialist pot fi efectuate precoce, ajutând la recâștigarea amplitudinii de mișcare. Aceste exerciții sunt utile ș pentru întărirea mușchiului cvadriceps, situat pe fața anterioară a coapsei.

Related Posts

Facebook

Get the Facebook Likebox Slider Pro for WordPress