Îngrijirea paliativă, o necesitate tot mai pregnantă în epoca actuală

Îngrijirea paliativă se adresează tuturor bolnavilor cu speranţă redusă de viaţă, bolnavi cronici care nu mai beneficiază de tratament curativ, cu scopul îmbunătăţirii calităţii vieţii până în momentul decesului.

Boala incurabilă nu numai că produce suferinţă fizică, dar întotdeauna modifică rolul, statutul social al bolnavului, dinamica familiei acestuia şi se asociază cu trăiri emoţionale negative. Aproape toţi bolnavii, cum este şi firesc, îşi pun întrebări existenţiale precum: cine sunt? de ce tocmai eu trebuie să mă confrunt cu această boală grea? de ce Dumnezeu îngăduie atâta suferinţă?. Întrebări cu care personalul medical nu se întâlneşte în mod frecvent şi pe care le evită, neştiind şi nefiind pregătit aproape niciodată să răspundă şi să reacţioneze. De aceea s-a impus apariţia şi dezvoltarea medicinii paliative, termen provenit din latinescul „pallium”, care înseamnă „mască, manta, acoperământ”, etimologie care indică de fapt esenţa îngrijirilor paliative: „mascarea efectelor bolii incurabile”, asigurarea unui „acoperământ” pentru cei abandonaţi, atunci când medicina curativă nu mai poate oferi vindecarea.

După O.M.S., îngrijirea paliativă este îngrijirea activă şi totală a pacienţilor, copii şi adulţi, a căror boală nu mai răspunde la tratamentul curativ, controlul durerii şi al simptomelor, asistenţa psihologică, socială şi spirituală sunt esenţiale (O.M.S., 2003)

Scopul este deci, asigurarea calităţii vieţii, atât a pacientului cat şi a familiei acestuia.

Hospice reprezintă o filozofie de îngrijire, ci nu este un loc sau o clădire. Conceptul de hospice are la bază următoarele principii:

Oferă paliaţie ci nu tratament curativ, iar prin metode moderne de control al simptomelor asigură bolnavilor o viaţă cât mai apropiată de normal;
Filosofia hospice ia în considerare nevoile complexe al bolnavului, fizice, psihice, emoţionale, sociale ţi spirituale.
Familia este considerată „unitatea de îngrijire”; familia şi pacientul iau parte la luarea deciziilor, iar după decesul acestuia, familia beneficiază de sprijin moral şi consiliere în perioada de doliu (bevearement).

Cea mai importantă problemă este lipsa de comunicare medic-pacient.

Medicii se tem să le dea veşti proaste pacienţilor cu boli cronice incurabile, mai ales când rudele acestora le cer să nu comunice pacientului că se află în stadiul terminal al bolii,

nu pot spune de fapt cât de mult mai are de trăit pacientul, pentru că de mai multe ori, prognosticul este incert;
nu discută cu bolnavii despre dorinţa de a nu fi resuscitat şi despre planificarea în avans;
medicii vorbesc cu pacienţii prea târziu, de obicei când simptomele sunt severe şi supărătoare.

În prezent, există numeroase probleme în domeniu, care trebuie luate în discuţie şi rezolvate în următorul interval de timp, precum:

introducerea îngrijirii paliative ca o parte importantă a îngrijirilor în sănătate;
satisfacerea nevoii de îngrijire a populaţiei îmbătrânite care suferă de boli grave;
asigurarea accesului egal la îngrijirea paliativă;
informarea şi conştientizarea populaţiei asupra opţiunilor de îngrijire paliativă;
recunoaşterea muncii familiilor şi a celor ce îngrijesc şi oferă suport psihoemoţional şi spiritual acestora.

Îngrijirea paliativă este o necesitate care devine tot mai pregnantă în timp şi are nevoie de implicarea factorilor de decizie din domeniu şi a societăţii civile.