Campanie de testare gratuită Hepatita C

Societatea de Boli Infecțioase și HIV/SIDA și Asociația SOS Drepturile Pacienților demarează o nouă campaniede testare gratuită pentru depistarea Hepatitei C: HEPATITA C. TESTEAZĂ-TE ACUM! TESTEAZĂ-TE AICI! Proiectul se realizează în parteneriat cu Institutul Național de Boli Infecțioase ”Prof. Dr. Matei Balș”, cu susținerea Ministerului Sănătății.

Activitățile se adresează populației adulte, având drept scop facilitarea accesului la depistarea și diagnosticarea precoce a bolii.

Testarea se face cu ajutorul unor teste rapide din salivă, non-invazive, rezultatul fiind disponibil în 20 minute. Realizarea testării se face de către medici voluntari, în cadrul unor caravane medicale organizate în puncte cu trafic maxim pentru facilitarea accesului populației la testare. În zilele de 16 și 17 octombrie 2017 se vor realiza testări gratuite în București, la Piața Unirii și Piața Bucur-Obor, între orele 09:00 și 17:00.

Infecția cronică cu virusul hepatitei C (VHC) este o problemă majoră de sănătate publică la nivel global, estimându-se că în prezent peste 70 milioane de persoane suferă de această afecțiune. În marea majoritate a cazurilor, infecția cu VHC evoluează spre ciroză și cancer hepatic.

În România, prevalența infecției cu VHC este de cca. 3,3%, una dintre cele mai ridicate din Uniunea Europeană:

  • Peste 650.000 de persoane ar fi infectate cu VHC
  • 80% ar fi cureplicare virală
  • 99% dintre infecții aparțin genotipului 1b, acestea fiind asociate cu risc mai crescut de apariție a cirozei hepatice
  • Peste 550.000 de persoane ar avea boală activă, progresivă.

Deși infecția cu VHC poate fi tratată cu ajutorul tratamentelor antivirale, multe dintre persoanele infectate nu știu că suferă de această afecțiune, din cauza naturii asimptomatice a bolii. Organizația Mondială a Sănătății estimează că, la nivel mondial, doar 20% din persoanele infectate cu VHC știu că au aceasta afecțiune și doar 10% din cei diagnosticați sunt sub tratament.

Societatea de Boli Infecțioase și HIV/ SIDA este o asociaţie nonprofit, independentă, neguvernamentală şi apolitică, ce reprezintă  interesele nepatrimoniale ale membrilor săi şi promovează îngrijiri optime de sănătate pentru pacienţii diagnosticaţi cu infecţii.

Asociația S.O.S. Drepturile Pacienților a fost fondată în 2015, cu scopul de a informa pacienții cu privire la drepturile acestora și de a-i sprijini în accesarea serviciilor medicale. Asociația este în dialog permanent cu pacienții, reflectând problemele semnalate de aceștia în spațiul public și adresând nevoi specifice prin proiectele pe care le dezvoltă.

PERSOANĂ DE CONTACT:

Dana Rosmanet, Institutul Național de Boli Infecțioase ”Prof. Dr. Matei Balș”

Contact: dana.rosmanet@yahoo.com, tel. 0721.794.325

 

Related Posts

Facebook

Get the Facebook Likebox Slider Pro for WordPress