Cataracta, o singură opțiune: tratamentul chirurgical!

PicMonkey-Collage1

Ce este cataracta?

Cataracta este cea mai frecventă afecţiune oculară a persoanelor vârstnice prezentă la aproximativ 80% dintre aceștia, însă există şi forme particulare de cataractă precum: congenitală (la nou-născut), complicată (asociată altor boli oculare), patologică (asociată bolilor metabolice) şi traumatică.

Care sunt cauzele cataractei?

Cauzele nu sunt complet elucidate, acestea pot fi: vârsta, ereditatea, radiaţiile UV, fumatul etc.

Cum se manifestă?

Cataracta se caracterizează prin opacifierea cristalinului sau, altfel spus, prin pierderea transparenţei lentilei intraoculare, ceea ce are ca rezultat împiedicarea intrării luminii în ochi şi formarea imaginii. De cele mai multe ori evoluţia este lent progresivă, pacientul remarcând scăderea treptată a acuităţii vizuale, “înceţoşarea vederii“, scăderea sensibilităţii de contrast, perceperea estompată a culorilor. În stadiile avansate vederea este profund alterată, pacientul având dificultăţi în efectuarea activităţilor curente.

Diagnosticul se pune în urma consultului oftalmologic complet, ocazie cu care se apreciază gradul de “maturare“ al cataractei precum şi coexistenţa  altor afecţiuni oculare.

Cum se tratează cataracta?

Tratamentul conservator, prin administrare de picături, este iluzoriu. Singurul tratament eficient fiind cel chirurgical. Tehnica modernă poartă numele de “facoemulsificare cu implantare de cristalin artificial foldabil”. Faţă de cea “clasică “, astăzi aproape abandonată, această tehnică prezintă următoarele avantaje:

  • incizie mică (~ 2mm),
  • lipsă sutură,
  • absenţă astigmatism postoperator,
  • risc scăzut de infecţii,
  • vindecare rapidă.

Cu rare excepţii operaţia de cataractă nu este o urgenţă, în principiu se operează atunci când vederea începe să se deterioreze.

Revenirea vederii este spectaculoasă, începând cu a doua zi postoperator, excepţie fac pacienţii cu afecţiuni oculare asociate (ex: retinopatie diabetică, degenerescenţă maculară legată de vârstă etc.) la care recuperarea este în funcţie de rezerva funcţională restantă.

Tratamentul postoperator constă în administrarea de picături cu antibiotice şi antiinflamatorii timp de 1 luna.

Cât costă operația de cataractă?

Intervenția de cataractă este decontată prin CASMB. Pacientul achită contravaloarea lentilei intraoculare.

Pentru detalii ne puteți contacta la: Tel: 0725 950 055

Email: birouinternari@metropolitanhospital.ro

http://metropolitanhospital.ro

Related Posts

Facebook

Get the Facebook Likebox Slider Pro for WordPress