Când şi cum tratăm osteoporoza

Osteoporoza, o boală sistemică, este caracterizată prin scăderea masei osoase şi alterarea microarhitecturii ţesutului osos, cu creşterea fragilităţii osoase şi a riscului de fractură. Este definită printr-o densitate minerală osoasă scăzută cu cel puţin 2,5 deviaţii standard faţă de media populaţiei tinere normale utilizată ca referinţă (scorul T), măsurată prin absorbtiometrie duală cu raze X (DXA) la nivelul scheletului central (coloană, sold) sau prin prezenţa unei fracturi de fragilitate. Majoritatea fracturilor în populaţie apar însă la persoane cu osteopenie (scor T între -1 si -2,5 DS). Tratamentul osteoporozei vizează reducerea riscului şi incidenţei fracturilor osteoporotice. Aproape una din două femei caucaziene şi unul din cinci bărbaţi pot avea o fractură osteoporotică în decursul vieţii.

Tratamentul preventiv constă în: aport adecvat de calciu (1000-1200 mg/zi) şi de vitamină D (800–1000 UI/zi), exerciţiu fizic regulat, evitarea sau reducerea fumatului, a consumului de alcool şi prevenirea căderilor la toate persoanele peste 50 de ani (în special la femei postmenopauză).

Tratamentul farmacologic al osteoporozei se recomandă la pacienţii cu osteoporoză confirmată DXA şi la cei cu fractură vertebrală sau de şold. De asemenea, poate fi iniţiat la persoanele peste 50 ani cu osteopenie la nivel femural sau vertebral, dacă asociază un risc crescut de fractură, evaluat clinic sau cu ajutorul unui model OMS de estimare a riscului absolut de fractură (FRAX®; www.shef.ac.uk/FRAX). Factorii de risc pentru fractură osteoporotică sunt: vârsta, sexul feminin, o fractură osteoporotică anterioară, indice de masă corporală scăzut sau istoric de scădere importantă în greutate, fumatul, consumul de alcool, fractura de şold parentală, artrita reumatoidă, corticoterapie orală cu echivalentul a ≥5 mg/zi de prednison pentru ≥3 luni, menopauză precoce, hipogonadismul, malabsorbţia sau alte boli care pot determina osteoporoză secundară, riscul de cădere. O probabilitate de fractură în următorii 10 ani ≥ 3% pentru fractura de şold sau ≥ 20% pentru orice fractură osteoporotică majoră sunt considerate semnificative (FRAX).

Tratamentul osteoporozei trebuie individualizat pentru fiecare pacient şi poate include, pe lângă suplimentul de calciu şi vitamină D, bifosfonaţi (alendronat, ibandronat, risedronat, acid zoledronic), administraţi oral săptămânal ori lunar, sau intravenos, la 3 sau 12 luni; estrogeni (preferabil iniţiaţi în primii 5 ani postmenopauză şi administraţi transdermal, dar şi oral sau implant s.c.); modulatori selectivi ai receptorilor estrogenici (raloxifen, administrat oral zilnic); ranelat de stronţiu (administrat oral zilnic); denosumab (un anticorp monoclonal, injectat subcutanat la 6 luni); parathormon (teriparatid, injectat s.c. zilnic, maximum 2 ani); calcitonină (subcutanat sau spray intranazal zilnic). Eficacitatea tratamentului se urmăreşte prin măsurarea DXA a densităţii minerale osoase la interval de 1-3 ani, menţinerea sau creşterea acesteia fiind considerate un răspuns pozitiv la tratament. Nu există un consens referitor la durata terapiei.

Dr. Monica Livia Gheorghiu

Medic primar endocrinolog

Doctor în medicină

Asistent universitar

 

Related Posts

Facebook

Get the Facebook Likebox Slider Pro for WordPress