O operație de cataractă perfectă nu are întotdeauna rezultate perfecte

claudia turcu În ultimele decade, avansul tehnologic a permis dezvoltarea unor tehnici operatorii care au plasat operaţia de cataractă printre intervenţiile chirurgicale cu cea mai mare rată de succes şi cea mai mică rată a complicaţiilor. În paralel, aşteptările pacienţilor au crescut, succesul operaţiei nefiind întotdeauna echivalent cu satisfacţia pacientului. Prin operaţia de cataractă se îndepartează cristalinul natural care şi-a pierdut transparenţa, şi se implantează în locul lui o lentilă artificială, cristalinul artificial.

Scopul operaţiei de cataractă este DOAR acela de îmbunătăţire a vederii. Acest scop este atins în peste 95% din cazuri, dar în diferite grade.
Afecţiuni ale ochiului (cicatrici corneene, glaucomul, degenerescenţa maculară, etc) sau boli generale (ex. diabet, accidente vasculare cerebrale) au ca rezultat o recuperare parţială a vederii după operaţia de cataractă.

Uneori, aceste afecţiuni sunt cunoscute şi alterările produse de ele sunt vizibile la examenul preoperator. Alteori simptomele sunt subtile, sau cataracta foarte avansată nu permite decelarea lor înaintea operaţiei. Nu există metode prin care să poată fi cuntificată vederea care se va obţine în urma operaţiei de cataractă în cazul coexistenţei acestor afecţiuni.

Operaţia de cataractă redă pacientului restul de vedere ramas în urma acestor afecţiuni. Cristalinul artificial, oricât de performant, nu poate compensa aceste pierderi de vedere.

Din acest motiv, discuţia cu medicul, cu ocazia consultaţiei preoperatorii, este foarte importantă. În acest moment pacientul poate afla dacă are factori de risc care pot creşte şansele de a apărea probleme postoperator. Împreuna cu medicul se stabilesc priorităţile vizuale, în funcţie de care se alege cristalinul care va fi implantat.

Nevoia de a purta ochelari după operaţie, este considerată de unii pacienţi, ca o carenţă a actului operator. În funcţie de obiectivele vizuale ale fiecarui pacient şi de cristalinul ales, de cele mai multe ori este necesară purtarea ochelarilor în anumite situaţii, care trebuie discutate si clarificate cu medicul, în cadrul consultaţiei preoperatorii.

Contrar aşteptărilor unor pacienţi, operaţia de cataractă nu vindecă alte afecţiuni ale ochiului, sau de vecinătate: lacrimarea, durerea oculară sau de cap, ameţelile. Ele au alte cauze, care trebuie găsite si tratate individualizat.

În concluzie, nici cel mai experimentat chirurg, cu cele mai avansate echipamente şi cu cel mai performant cristalin artificial, nu poate garanta sau promite o vedere perfectă şi lipsa oricărui disconfort postoperator. În funcţie de factorii de risc pentru fiecare pacient se stabilesc asteptări realiste, care trebuie să fie întelese şi acceptate de pacient.

O operaţie de cataractă perfectă este aceea care obţine cel mai bun rezultat posibil pentru un anumit pacient, în concordanţă cu starea de sanatate a acestuia.

Dr. Claudia Turcu, Medic Oftalmolog, Clinica I CARE
Str. Roma nr.21, Bucureşti
Telefon. 0372988488 / 0722674080

Related Posts

One Comment

  1. tudot carmen
    28 februarie 2016 at 16:01 Răspunde

    doamna doctor mama mea a fost operata de cataracta pe 25 februarie 2016 . in urma acestei operatii a facut accident vascular ocular . Rugamintea mea este sa mi spuneti daca va mai vedea vreodata .AM DUS O SANATOASA SI AM LUAT O BOLNAVA ,NEVAZATOARE DE OCHIUL STANG .

Facebook

Get the Facebook Likebox Slider Pro for WordPress