spot_img
Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Conferinta Transilvana a medicilor de familie

13 septembrie 2018 - 15 septembrie 2018

  • Taxa de participare

Plata taxei de participare se poate face online, cu cardul, sau prin transfer bancar, pe baza facturii proforme emise automat la înregistrare.

Taxa de participare include materialele aferente evenimentului, accesul în sala în care se prezintă lucrările, accesul la pauzele de cafea și mesele de prânz organizate, precum și accesul în zona expozițională.

Taxele achitate nu se vor returna în caz de neprezentare!

Membrii AREM e-Learning beneficiază de o reducere cu 50% a taxei de participare (reducerea se va calcula după introducerea CNP-ului şi va fi aplicată la factura proformă).

  • Materiale/Certificatul de participare 

În cazul neprezentării personale în cadrul evenimentului, achitarea taxei de participare nu presupune primirea materialelor pregătite sau a certificatului de participare. Acesta va fi eliberat la sfârșitul evenimentului doar pentru persoanele care au participat personal la eveniment.

Certificatul de participare poate fi solicitat de către un delegat, numai în condițiile în care persoana pentru care este solicitat a participat la lucrările Conferinței.

  • Înscrierile pe loc

Participanții care se înscriu pe loc  vor primi materialele aferente evenimentului și vouchere pentru accesul la mese în limita disponibilității.

Pentru a beneficia de toate materialele unui eveniment, vă rugăm să efectuați înregistrarea online, în termenul stipulat pe site.

  • Ecusonul

Ecusonul se primeste personal de catre fiecare participant, odată cu ridicarea materialelor de la secretariatul evenimentului.

Purtarea ecusonului este obligatorie pe toată durata evenimentului.

Accesul la pauzele de cafea, de prânz, precum și la mesele de seară se va face exclusiv pe baza ecusonului primit personal de către participanți.

Temele abordate în cadrul acestui eveniment sunt următoarele:

  • Obezitatea – o afecţiune complexă necesită o abordare complexă
  • Medicul de familie – un rol esenţial în echipa multidisciplinară
  • Afecţiuni fără specialişti
  • Comunicare medic  de familie – pacient
  • Comunicare medic de familie – alt specialist

Detalii

Începe:
13 septembrie 2018
Se termină:
15 septembrie 2018
Site web:
http://medicalevent.ro/conferinta-transilvana-a-medicilor-de-familie/

Loc de desfășurare

Hotel Ramada – Sibiu
Strada Emil Cioran 2
Sibiu, Sibiu 550025 România
+ Hartă Google