Analizele medicale ale pacientilor romani sunt in pericol

Analizele medicale ale pacientilor romani sunt in pericol odata cu proiectul de lege ce va fi adoptat!

La finalul anului trecut, pe site-ul Ministerului Sanatatii a aparut un proiect de lege care, daca va fi adoptata, va permite oricarui absolvent al Facultatii de Chimie/ Biologie sa poata lucra intr-un laborator de analize medicale

Bucuresti, 26 martie 2018: La finalul anului trecut (06.12.2017), pe site-ul www.ms.ro a aparut un proiect de Lege (PL) privind exercitarea profesiilor in sistemul de sanatate, ce vizeaza recunoasterea diplomelor și calificarilor profesionale pentru profesiile reglementate din Romania .

Absenta sintagmei ”avand competenta de a efectua analize de laborator” din textul PL va permite angajarea intr-un laborator medical a oricarui absolvent cu ”titlu de calificare in biochimie, biologie si chimie”, fapt ce nu ar fi in interesul siguranței pacientilor. Acestia din urma au dreptul de a beneficia de servicii de laborator medical la inalte standarde de competenta.

In prezent, conform legii actuale de reglementare a profesiilor, pentru a lucra intr-un laborator de analize medicale, o persoana trebuie sa detina, pe langa diploma de licenta ( 3,4,5 ani) si un document care demonstreaza ca are ”competenta de a efectua analize de laborator”. Masteratul in domeniul laboratoarelor medicale ofera in acest moment aceasta competenta (conform legii educatiei, art. 154 ”masteratul profesional ofera competenta”).

Propuneri la proiectul de lege au fost acceptate pana pe data de 22.01.2018 si se afla in continuare in transparenta decizionala. OBBCSSR (ORDINUL BIOCHIMIȘTILOR, BIOLOGILOR SI CHIMISTILOR IN SISTEMUL SANITAR DIN ROMANIA), organizatia profesionala care avizeaza competenta profesionala in vederea autorizarii de catre Ministerul Sanatatii a specialistilor biochimisti, biologi si chimiști din laboratoarele de analize medicale, a trimis propuneri la PL in termenul legal, insa fara niciun rezultat. Ca urmare a acestui fapt, au fost inaintate 12 adrese pe acest subiect in perioada 14 decembrie 2017 – 07 martie 2018 catre diferite directii din Ministerul Sanatatii si la Cabinetul Ministrului, care nu au primit niciun raspuns.

Salarizarea inechitabila a specialiștilor din laboratoarele medicale

Scaderea salariilor incepand cu luna martie 2018 a specialistilor biochimisti, biologi si chimisti ce lucreaza in laboratoarele de analize medicale din sistemul public, membri ai  OBBCSSR, va conduce la afectarea demnitatii profesionale a acestora.  Implicit, acest fapt se va traduce prin migratia semnificativa a specialistilor competenti din laboratoarele de analize medicale, fapt ce va avea consecinte directe asupra pacientilor, prin scaderea calitatii serviciilor oferite.

Dr. Constanta Popa, Chimist Medical Principal, Presedinte al OBBCSSR: ” Ministerul Sanatatii ne recunoaste importanta si contributia in veridicitatea actului medical, deoarece in alineatul 3), art.23 OMS 1301/2007 ne este indicata responsabilitatea corectitudinii rezultatelor analizelor medicale furnizate pacientilor ( sub semnatura si parafa). Cu alte cuvinte, atunci cand noi semnam si parafam pe buletinul de analize valoarea unei glicemii, de ex. de 360 mg/dL, aceasta valoare  implica un diagnostic pus de medicul clinician (diabet) . Daca valoarea  de 360 mg/dL nu este corecta, diagnosticul medicului clinician este gresit din cauza incorectitudinii valorii furnizate de catre noi pe buletinul de analize. De aceea munca noastra este foarte importanta, uneori chiar vitala pentru pacient.”

80% dintre diagnosticele medicale sunt puse pe baza rezultatelor analizelor medicale

Orice afectiune necesita o diagnosticare precisa urmata de tratament adecvat. Identificarea unei patologii se face intotdeauna pe baza analizelor specifice, iar urmarea unui tratament stabilit si administrat fara aceste investigatii prealabile poate avea consecinte grave. Tocmai de aceea, primul pas important spre vindecare este furnizarea unor rezultate corecte ale  analizelor pacientului de catre personal medico-sanitar competent.

Actualii membri ai corpului profesional OBBCSSR au competenta profesionala de a furniza analize de laborator, demonstrata cu documente ( diplome de licenta in chimie/biologie, cursuri postuniversitare, programe de master, experienta, doctorate in domeniu). Astfel, specialistii pot elibera sub parafa și semnatura, rezultate ale analizelor pe baza carora se pun peste 80% dintre diagnosticele medicale.

In sistemul public de sanatate se pot angaja doar absolventi care au certificat de membru al OBBCSSR (care demonstreaza competenta profesionala). In sistemul privat, angajatorii pot decide in baza codului muncii sa angajeze personal in conformitate cu cerintele proprii, fara a fi obligati sa fie membri ai corpului profesional. Totusi, ei sunt interesati ca angajatii lor sa fie membri ai OBBCSSR, intrucat Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS) ii puncteaza diferit pe acestia. Cu alte cuvinte, angajatorul primeste bani in functie de gradele profesionale ale membrilor OBBCSSR.

Pacientii risca sa nu fie diagnosticati si tratati corect

Daca proiectul de lege existent pe site-ul Ministerului Sanatatii va fi aprobat, rezultatele analizelor ce stau la baza diagnosticului medical vor putea fi semnate si parafate de catre absolventi ce nu au competenta necesara  (mentionata in acest moment in clar pe suplimentul diplomei de master).

Cezar Irimia, Presedinte Federatia Asociatiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) ,,Incertitudinea corectitudinii analizelor de laborator va spori neincrederea pacientilor in sistemul de sanatate. Este foarte posibil ca medicii sa nu isi doreasca asumarea indicatiei actului terapeutic cu asfel de analize <de uz veterinar>. Oare urmatorul proiect de lege va admite tratarea pacientilor de catre medicii veterinari in conditiile in care analizele noastre vor fi parafate de orice profesie inrudita cu cea a profesionistilor din laboratoarele medicale? Am tot respectul pentru profesia de medic veterinar si toata compasiunea pentru animale dar, intr-o tara civilizata si responsabila, lucrurile trebuie sa fie riguros definite, din respect pentru cetateni!”

Adoptarea legii in forma actuala va contribui la diminuarea calitatii actului medical prin angajarea in laboratoarele de analize a personalului fara competentele profesionale necesare. Totodata, din cauza numarului mare de persoane care vor invada piata muncii in laboratoarele private de analize medicale, salariul specialistilor va scadea, fapt ce, pe termen lung, va duce la migratia masiva a personalului calificat din domeniu.

Reprezentantii specialistilor membri ai corpului profesional OBBCSSR si ai Federatiei Asociatiilor Bolnavilor de Cancer solicita Ministerului Sanatatii o intalnire pentru elaborarea unui text de lege in interesul pacientului, precum si mentionarea explicita a ”demonstrarii competentei profesionale de a efectua analize de laborator”.

Related Posts

Facebook

Get the Facebook Likebox Slider Pro for WordPress