Alzheimer-ul, afecțiunea care te face din om neom

Dr. Catalina Hogea, medic specialist psihiatrie Neuroaxis

Cu toții avem persoane dragi pe care le iubim enorm de mult și pe care nu vrem să le vedem suferind vreodată. Doar că, de multe ori, viața ia o întorsătură pe care nimeni nu și-o dorește, iar afecțiunea numită Alzheimer se instalează fără voia lor, firește. Cătălina Hogea, medic psihiatru Neuroaxis, intră în culisele Alzeimer-ului și vorbește despre părțile mai puțin cunoscute ale acestei afecțiuni.

Ce puteți spune despre boala Alzheimer din punct de vedere psihiatric? Cum se manifestă această boală?

“Când vorbim despre boala Alzheimer ne referim la deficitul cognitiv asociat acesteia, care se manifestă prin dezorientare temporo-spațială, tulburări de memorie, mai degrabă a evenimentelor recente decât a celor îndepărtate, dificultăți în planificarea sau realizarea activităților, dificultăți în a lua decizii, afectarea abilităților sociale și profesionale, tulburări ale dispoziției și ale trăsăturilor de personalitate.”

Din punct de vedere al incidenței acestei boli, cum stă România?

“Incidența bolii Alzheimer este dificil de precizat, în primul rând pentru că se estimează că în țara noastră aproximativ trei sferturi dintre bolnavi nu ajung la medic și astfel nu sunt diagnosticați. La nivel european, se estimează o prevalență de 5%, iar incidența puțin peste 1%, cu valori mai mari în cazul țărilor cu venituri mici.”

Care sunt persoanele predispuse la dezvoltarea Alzheimer-ului?

“Trebuie menționat faptul că vârsta înaintată este factorul principal implicat în apariția bolii Alzheimer. Există și o formă familială, rară, de obicei cu debut precoce, în care apariția este determinată de prezența unei anumite mutații genice. Atunci când ne referim la formele nefamiliale, factorii predispozanți sunt obezitatea, sedentarismul, diabetul zaharat, fumatul, consumul excesiv de alcool, afecțiunile cardiovasculare netratate.”

Alzheimer poate avea un debut precoce?

“Frecvent, debutul bolii se produce după 65 de ani, dar au fost înregistrate și cazuri cu debut precoce. Ar trebui specificat că există și alte forme de demență, exceptând boala Alzheimer care debutează sub vârsta de 65 de ani și, totodată, există manifestări similare cu declinul cognitiv, dar care au altă cauză. Din acest motiv, se pune accentul pe interviul extins cu pacientul și familia acestuia. Ttrebuie luate în calcul mai multe aspecte.”

Stresul și traumele din copilărie pot reprezenta un risc de apariție a acestei boli?

“În ultima perioadă s-au desfășurat multiple studii care au arătat o creștere al riscului de apariție a demenței în cazul persoanelor supuse la stres prelungit în perioada vieții adulte.”

Cu cata vreme înainte apar primele simptome ale bolii de care suntem conștienți, dar nu le băgăm în seamă?

“Ultimele cercetări arată că primele semne apar cu 15-20 de ani înainte ca pacientul să devină simptomatic.”

Întregul interviu despre Alzheimer cu medicul psihiatru Cătălina Hogea poate fi citit pe site-ul Clinicii de Neurologie Neuroaxis.

Related Posts

Facebook

Get the Facebook Likebox Slider Pro for WordPress