Cystone, formulă unică cu proprietăți antilitiazice, antibacteriene și nefroprotectoare

Autor:

Dr. Luminița Paraschiv,

Medical Affairs Manager Prisum

 

 

 

Litiaza urinară este o afecţiune multifactorială, iar expansiunea pe care o cunoaşte în prezent este strâns legată de alimentaţie şi de stilul de viaţă.

În multe din țările dezvoltate prevalența este mai mare de 10%, în unele regiuni înregistrându-se o creștere a acesteia cu peste 37% în ultimii 20 de ani.¹

Ghidurile de specialitate subliniază necesitatea ca toți pacienții litiazici, indiferent de factorii individuali de risc, să adopte măsuri generale de prevenție, centrate pe schimbarea stilului de viața și a obiceiurilor alimentare. Acestor măsuri se asociază tratamentul farmacologic, în special pacienților cu risc crescut de recidivă, menționându-se că produsul ideal ar trebui să stopeze formarea calculilor, să nu determine reacții adverse și să fie ușor de administrat.¹

Un astfel de produs este Cystone, ce oferă o abordare terapeutică de 360º urolitiazei și infecțiilor urinare, așa cum au dovedit cele peste 100 de studii clinice și experimentale efectuate până în prezent.

Într-un studiu clinic ce a urmărit pacienți cu preurolitiază și urolitiază cu CaOx, s-a demonstrat o scădere importantă a cantității de oxalat și de calciu din urină, precum și o creștere a excreției urinare de citrați și magneziu în grupul ce folosit Cystone. De asemenea, în grupul cu Cystone s-au înregistrat creșterea diurezei cu 59.9% și scăderea indicelui de activitate ionică cu 67.4% după 60 de zile de tratament, aceste rezultate fiind superioare celor înregistrate în grupurile care au utilizat Canephron N, Cystium solidago sau Fitolizin.²

Grație proprietăților antibacteriene ale plantelor din compoziție, Cystone intervine în mod eficient și în combaterea infecțiilor urinare, iar atunci când este administrat împreună cu antibioticele, scurtează durata tratamentului. Într-un studiu clinic, 206 pacienții cu infecții urinare au primit antibiotic conform antibiogramei, iar jumatate din ei au asociat și Cystone.  Eradicarea infecției uri­nare s-a produs în 9 zile în grupul cu antibiotic și Cystone, respectiv în 12 zile în grupul care a folosit doar antibiotic.³

Nefrotoxicitatea indusă medicamentos este recunoscută din ce în ce mai mult ca având o contribuție  semnificativă în insuficiența renală acută și în boala cronică de rinichi. Astfel, medicamentele nefrotoxice sunt responsabile de 20-30% din cazurile de insuficiență renală acută.

Proprietățile nefroprotectoare exercitate de Cystone, atribuite în principal conținutului bogat de  antioxidanți din plantele componente, au fost dovedite în mai multe studii.

 Într-un studiu experimental în care animalele de laborator au fost intoxicate cu gentamicină (80mg/kg, intraperitoneal) s-a aratat că administrarea produsului Cystone a menținut valorile ureei și ale creatininei serice aproape de normal.

Susținerea funcției renale de către Cystone  a fost demonstrată și intr-un studiu clinic ce a urmărit pacienți cu cancer tratați cu cisplatină, medicament recunoscut pentru potențialul său nefrotoxic. Pacienții au urmat 6 cicluri de ciplatină, fiind  împărțiți în grup de studiu, care a asociat și Cystone pe toata perioada chimiterapiei și grup control, care a folosit doar cisplatină. În grupul cu Cystone, valorile parametrilor urmăriți – creatinina serică, clearance-ul creatininei, ureea serică, cistatina C serică  au fost, la sfârșitul celor 4 luni de tratament, apropiate de valorile inițiale.

Creatinina serică (0.5-1.2 mg/dl) Clearance-ul creatininei (≥70 mL/min/1.73m2) Ureea serică (15-45mg/dl) Cistatina C serică (0.5-0.96 mg/L)
Control Cystone Control Cystone Control Cystone Control Cystone
Inițial 0.66 0.78 104.66 89.46 25.46 29.81 0.79 0.80
Final 1.04 0.78 67.43 91.09 42.14 30.18 1.10 0.81

Prin complexitatea acțiunilor sale validate științific, produsul Cystone reprezintă o formulă fitoterapeutică unică, cu rol bine definit în controlul litiazei și al infecțiilor urinare, precum și în susținerea funcției renale în caz de medicație nefrotoxică.

Related Posts

Facebook

Get the Facebook Likebox Slider Pro for WordPress